Romania nu a mai vazut asta niciodata! Deficitul bugetar la 9 luni a urcat la 67,27 miliarde lei (14 miliarde de Euro), adică 6,4% după numai primele 9 luni, și asta raportat la un PIB prognozat mincinos.
Este cu 40 de miliarde de lei mai mare decât anul trecut pe vremea acesta. Nu mai este loc de dubiu în privința deficitului bugetar real pentru 2020, care se va apropia de 10%.
Și nu mai este loc de dubiu în privința niciunui ,,V” (nici nu a fost vreodată V decât în capuțul lui Florin), în condițiile în care, într-o singură lună (septembrie), deficitul bugetar a urcat cu 12,5 miliarde de lei în doar 30 de zil (față de 5 miliarde de lei deficit suplimentar în august).
Între timp, continuă criza de nervi a lui Florin, care, bagabonțește, minte populația: ,,nu avem nevoie de taxe ca să aducem bani la buget” (sic) – desființează-le Florine! Pe toate dacă nu ai nevoie! ,,Am demonstrat că putem aduce bani la buget cu mai puține taxe”.
Eu o spun de ceva timp: pe lângă alte probleme, Florin are o mare problemă cu aritmetica: cum ai demonstrat tu Florine că poți aduce bani la buget cu mai puține taxe, în condițiile în care ai făcut un deficit bugetar de 67,27 miliarde de lei în doar 9 luni, de 2 ori și jumătate mai mare decât anul trecut? #aducețiizoleta.
PS: Florine, eu ți-am spus încă din martie… decât să mințiți încă 6 luni, mai bine spuneți românilor adevărul. Ți-am spus, aici:
Decat sa mintiti incă 6 luni, mai bine spuneti romanilor adevarul despre efectele economice ale COVID
Așa se explică și criza de nervi de zilele trecute a ministrului finanțelor, care se suprapune peste criza de sănătate publică și criza economică.
Și încă ceva: menținerea dobâznilor sus de către fostul turnător al Securității, Manole, ne asigură că și bruma de economie a României se duce pe apa sâmbetei. România este singura țară din Uniunea Europeană ale cărei costuri cu dobânzile s-au majorat, în perioada de criză (pe fondul inacțiunilor subversive ale BNR), cu 26%,
Categorii:Editoriale, Stiri, The Money Show
Ce părere aveți de ofertele de reconversie in lei a creditelor în chf făcute de Raiffeisen Bank, cu dobândă fixă de 1% pe primii 7 ani și apoi 3% ircc + marja băncii( care am înțeles că e 2,17)??? Mă miră faptul că brusc îi interesează soarta clienților și se oferă să îi ajute după ce atâția ani nu au mișcat un deget, oare se tem cămătarii de o scădere a francului? Cu stima.