5 știri despre care nu ai știut că sunt importante


Evenimentele se succed rapid, iar săptămâna asta a excelat prin declarații, fapte, dezvoltări care fiecare în parte ar merita comentate. O fac acum, pe scurt, oprindu-mă la 5 aspecte

  1. Angela Merkel: ‘‘Avem un singur scop, iar acesta este stabilizarea zonei Euro în forma’’. a declarat cancelarul german, în conferința de presă de după întâlnirea cu Președintele României, Traian Băsescu. Mesajul a fost dat către piețele internaționale, dar în vecinătatea lui Traian Băsescu, care tocmai venise cu mesajul României: ‘’Aș vrea să nu râdă ziariștii dar ne păstrăm obiectivul de a adera la zona Euro în 2015’’. Cancelarul Merkel a spus că ‘‘respectă’’ această dorință, dar Traian Băsescu trebuie să înțeleagă că ‘‘forma actuală’’ înseamnă un Euro care include 17 state, inclusiv Germania și Grecia. Punct. Echivalentul mesajului unui club select care îi spune unui aspirant mai necizelat că îi respectă dorința de a intra în club, dar, chiar nu se poate, deocamdată. Aderarea la club presupune de la cultură pe măsură și comportament pe măsură până la voință reală și nu doar la nivel de slogan.

2. Angela Merkel: ‘’În ceea ce privește spațiul Schengen, Germania și Franța au propus un plan în mai multe etape, care e acceptat și de România. Nu toate statele membre vor să dea curs acestui plan, dar noi credem că această abordare etapizată în privința spațiului Schengen este o posibilitate și putem să avem un spațiu comun.’’ Este un alt mesaj clar dat de Angela Merkel. Ca să îl interpretați corect, vă reamintesc că votul împotrivă al unui singur stat membru al spațiului Schengen este suficient pentru ca un stat să nu fie admis acolo. Iar când Merkel spune că ‘’nu toate statele membre vor…’’ asta este echivalentul mesajului ‘‘mai multe state își vor exprima dreptul de veto’’. Și, vă reamintesc, este nevoie de un singur veto. Detalii aici: https://soviani.com/2011/09/26/a-treia-respingere-din-schengen-si-rezultatul-atacului-”la-lalea”/

 

3. ‘‘Recuperarea economică în Uniunea Europeană s-a oprit’’. Este mesajul cu care debutează comunicatul Comisiei Europene care transmite prognoza de toamnă și perspectivele pentru 2012. ‘’În Uniunea Europeană, PIB-ul va stagna o bună perioadă de timp în 2012. Creșterea o prevedem la 0,6%’’. Adică, așteptați-vă la recesiune în UE în 2012, și poate, pe final, vom reuși o recuperare și poate o evoluție pozitivă. Ăsta e mesajul. Economia Bulgariei ar urma să crească în 2012 cu 2,3%, a României cu 2,1%. În 2011 economia Bulgariei urmează să crească cu 2,2% iar a României cu 1,7%. Adică, după ce în 2010, Bulgaria a depășit România ca PIB pe cap de locuitor (indicatorul cel mai uzitat pentru comparația bunăstării), în 2011 și 2012, Bulgaria își mărește avansul față de țara noastră. Ne consolidăm poziția ultimă în UE, cu o un nivel de 45% din media PIB pe cap de locuitor în UE, față de 89% în cazul Greciei. Detalii aici: https://soviani.com/2011/08/17/bulgaria-depaseste-romania-ca-pibcap-de-locuitor-exprimat-prin-paritatea-puterii-de-cumparare/

 

4. Traian Băsescu: ‘‘vom reduce deficitul bugetar de la 6,5% în 2010 la 4,4% în 2011 și 1,9% în 2012. Pentru 2013 vrem deficit bugetar zero’’. Mesajul președintelui ascunde fie o mare bătăie de câmpi fie austeritate fără precedent care va submina creșterea economică și va adânci divergențele. Mesajul transmis de Băsescu în fața oamenilor de afaceri din Germania îmi întărește suspiciunea de cârdășie a FMI cu un program economic nerațional. Luni, l-am întrebat pe Jeffrey Franks cât este deficitul țintit pentru 2013. Nu mi-a dat răspunsul. Poate s-a uitat domnul Băsescu la emisiune și a venit dânsul cu răspunsul. Din păcate este exact teama mea: un program economic neraționla, care va genera într-o primă frază frustrări, iar apoi măsuri disperate gen majorări de taxe. 2012 va fi un an de talmeș-balmeș similar cu 2010. Mi-e teamă de cel puțin 2 trimestre de recesiune. Detalii aici: https://soviani.com/2011/11/07/surpriza-in-romania-fmi-si-a-pregatit-propria-centura-de-siguranta-in-timp-ce-priveste-cu-ingaduinta-nationalizarile-din-romania/

 

5. Traian Băsescu a mai dat-o în bară o dată. A întins mâna primul doamnei cancelar Merkel. Dânsa i-a fentat gestul și l-a direcționat pe domnul Președinte spre steaguri. Asta așa, ca amănunt picant. În timp ce președintele îi oferea ceva companii feroviare și unele energetice. Evident, la preț de solduri.

Încă una: cică în octombrie inflația a fost de 0,6%, ceea ce a condus inflația pe primele 10 luni la 3,55%. Cică vestea asta a surprins piața au spus cei de la Bloomberg, dar și analiștii băncilor din România. Zău? Pe mine oare de ce nu m-a surprins deloc? Detalii aici: https://soviani.com/2011/10/11/vineri-30-septembrie-2011-ora-23-59-romania-a-atins-tinta-de-inflatie/



Categorii:Stiri

Etichete:, , , , , , ,

8 răspunsuri

  1. Desi cele 5 „devoalari” sunt in principiu corecte, una peste alta n-a fost chiar o vizita rea.
    Presa nemteasca a fost destul de neutra, fara mishtourile tipice.

    Daca-l vizita pe Sarko era deja alta mancare de peshte… Cred ca se bateau.

    • Eu cred ca a iesit mai bine decat putea sa iasa. In principiu cred ca tb a fost convocat pentru a lua la cunostinta ceea ce e deranjant pt oamenii de afaceri germani. Gen tva de rambursat si solicitare de spagi

  2. Radu, crezi ca s-a vorbit ceva de intrarea Deutsche Bank in Romania prin preluarea Volksbank ?

  3. Radule, spune-mi te rog, de ce nu mai apar inregistrarile emisiunilor TMCTV de aprox. o luna pe webtv.money.ro. ?

  4. Cred ca problema este simpla.Suntem importanti pentru doua calitati :- o mana de lucru de tip leguma o populatie speriata,tembelizata si incapabila de coagulare a unei opinii si actiuni civice, o mana de lucru extrem de usor de muls cu putin zaharel :-un minim de resurse minerale neferoase hidrocarburoase si lemnoase taman apropiate de instalatiile de crestere a valorii adaugate.Singurul impediment sunt pensionarii si bolnavii care pana la iesirea tuturora din sistem trebuie oarece cheltuiala.toate celelalte discutii mai mult sau mai putin academince sunt barfe nevinovate fata de colapsul national care nu va astepta foarte multi ani.Toate aceste atuuri nu pot fi valorificate decat de entitati externe pentru ca funciarmente nu posedam gena managementului, moralei si respectului propriilor hotarari.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: